Marea Neagra surprinde din nou!
Marea ne va fascina intotdeauna, invaluindu-ne cu misterul si cu briza sa sarata. Zi de zi, vara de vara, an de an, avem impresia ca o cunoastem mai bine, dar cercetatorii ne surprind din nou, cu detalii surprinzatoare despre aceasta comoara.
Specialistii din domeniul subacvatic au descoperit o apa curgatoare uriasa care porneste din Mediterana si se „varsa” in Marea Neagra. Daca aceasta descoperire ar fi avut loc pe uscat, se estimeaza ca ar fi fost pe locul sase in topul celor mai mari rauri de pe Terra, din punct de vedere al debitului. Intrucat apele submarine nu sunt un subiect des discutat, va aducem cateva informatii despre aceasta interesanta descoperire.
La fel ca apele de pe uscat, cele submarine formeaza canale sau cascade si au afluenti. Ele pot avea o adancime de pana la 35 de metri si o latime de peste 800 de metri. Debitul raului proaspat descoperit este de 350 de ori mai mare decat cel al Tamisei, are apa foarte sarata si secreta foarte multe sedimente. Aceste detalii au fost aflate cu ajutorul unui submarin special, dotat cu un robot care a putut surprinde cateva imagini, in apropiere de Turcia.
Raul subacvatic trece din apele foarte sarate ale Mediteranei in cele mai putin sarate ale Marii Negre. „Apa din canalele raului este mai densa decat cea de la marginea lui, pentru ca are o salinitate mai mare si poarta cu ea o cantitate foarte mare de sedimente”, le-a declarat Dan Parsons, coordonatorul cercetarii, celor de la „Sunday Telegraph”.
Noutatile stiintifice sunt importante pentru intreaga lume, dar faptul ca acest lucru se intampla atat de aproape de noi, face aceasta descoperire cu mult mai interesanta.
“Marea, generatoare de forme si proiecte extraordinare, mama a Afroditei si sufletul atator aventuri.” (Paul Valery)
Savoy Hotel Mamaia te invita sa incepi o noua aventura, de neuitat, la malul marii, in orice anotimp!